Chirurgia vasculară s-a nascut din nevoia medicilor de a face față pierderii de sânge, fiind modelată și rafinată începând din arenele gladiatorilor din Roma antică și câmpurile de bătălie medievale, până în teatrele de război contemporane.
Începuturile chirurgiei vasculare pot fi identificate în secolele V-VI î.Hr., în lucrările lui Sushruta și continuă în era imperiului roman prin contribuțiile remarcabile ale lui Claudius Gallen “Clarissmus”, poate cel mai proeminent chirurg al antichității.
Istoria premodernă a chirurgiei vasculare îl aduce în lumina reflectorelor pe remarcabilul Ambroise Paré. Având începuturi modeste ca bărbier, este inspirat de lucrările lui Galen și își îndreaptă atenția înspre înlocuirea cauterizării ca metodă preferată de hemostază cu ligatura vasculară, făcând prima intervenție de acest gen pe frontul de luptă al războaielor franco-italiene.
Portofoliul acestei tinere ramuri a chirurgiei este îmbogățit în continuare de mari nume, cum ar fi William și John Hunter, care clasifică fistulele arterio-venoase, respectiv pun bazele tratamentului anevrismelor arterei poplitee în secolul XVI, respectiv Sir Astley Cooper, care face primele ligaturi ale arterei carotide la om.
Cronicarii fiecărui domeniu caută o personalitate căreia să-i atribuie titulul de “părinte”. Pentru chirurgia vasculară căutările se opresc la Alexis Carrel, a cărui imaginație și viziune o egalează doar pe a compatriotului său Jules Verne. Acesta pune la punct tehnicile moderne ale suturii vasculare, contribuțiile sale fiind recunoscute prin acordarea premiului Nobel în 1912.
Lui îi urmează alte nume celebre ca Joao Cid dos Santos - prima aortografie și prima endarterectomie de arteră femurală, Jean Kunlin - primul bypass femuro-popliteu cu venă autologă, Charles Dubost - prima reconstrucție de anevrism abdominal, Michael E. De Bakey - prima endarterectomie carotidiană, prima angioplastie cu patch, primul bypass cu Dacron, Jacques Oudot - primul bypass aorto-bifemural.
În același timp, în România, începuturile chirurgiei vasculare erau realizate de Nicolae Turnescu, care scrie lucrări privitoare la anevrismele periferice, Ion Juvara, care ligaturează cu succes anevrisme de trunchi tibio-peronier și de arteră humerală și nu în ultimul rând, Ion Jianu, a cărui moștenire include suturi vasculare pe aortă la animale vii, reconstrucție de venă femurală, modele experimentale de anastomoze arterio-venoase și conceperea de material de sutură și instrumentar vascular de specialitate.
Pentru români, chirurgia vasculară modernă a fost deschisă de mari nume, ca Henry Haimovici (născut în România, la Tulcea)
Henry Haimovici fondează împreună cu Jean Kunlin Societatea Internațională de Chirurgie Cardio-Vasculară și Ioan Pop de Popa, care introduce un nou material sintetic pentru protezare vasculară - Terom-ul și un valvulotom ce îi poartă numele.
În era modernă chirurgia vasculară a fost dezvoltată de Charles Dotter, părintele radiologiei intervenționale, cel care a realizat prima angioplastie cu balon, Arthur Voorhees, cel ce concepe primele proteze vasculare sintetice, Thomas Fogarty, cu revoluționara sa sondă ce îi poartă numele, Juan Parodi, care pune bazele EVAR și nu în ultimul rând de părintele stentului, Julio Palmaz.