Neuropatia diabetica


Fig 1

Fig 2 a

Fig 2 b

Fig 2 c

Fig 3 a

Fig 3b

Fig 4

Fig 5. a

Fig 5. b
Ce este polineuropatia diabetica simetrica distala (PNDSD)?

Reprezinta o complicatie a diabetului zaharat ce afecteaza sistemul nervos periferic. In lipsa tratamentului evolutia este ireversibila si poate duce la amputatie. Anual in Romania  peste 70 % din amputatiile membrului inferior sunt practicate la pacientii cu DZ. (OMS)

Care sunt simptomele?

Debuteaza prin aparitia paresteziilor (furnicaturi) sau durere cu caracter de arsura la nivelul picioarelor, in zona cuprinsa intre degete spre articulatia gleznei - distributie “in ciorap” (Fig 1).

Alterarea fibrelor nervoase provoaca anestezia picioarelor rezultand “picior amortit” sau alodinie (durere cu caracter de arsura excesiva generata de contactul lenjeriei de corp sau asternutului de pat cu pielea). Durerile si paresteziile apar atat in repaus cat si in timpul mersului. Pe de alta parte, anestezia la nivelul talpii este responsabila de pierderea stabilitatii la mers, astfel ca pacientul poate suferi traumatisme sau chiar fracturi prin cadere.

Progresia neuropatiei genereaza atrofie musculara, fortele intrinseci ale piciorului sunt dezechilibrate, cu aparitia aspectului tipic de “gheara” sau prabusirea arcului  plantar (platfus), numit picior Charcot, stare patologica ireversibila (Fig. 2. a, b, c).

Sistemul articular al piciorului sufera modificari de statica si creaza puncte de presiune  cu aparitia ulcerelor (Fig. 3. a,b). Initial apare clavusul (batatura) si apoi un traiect fistulos pana la nivelul articulatiei. De cele mai multe ori pacientul nu observa leziunea, pentru ca nu simte durere si se prezinta la medic tarziu cu infectie locala si gangrena, care nu mai pot fi tratate. In aceasta situatie singura solutie ramane amputatia membrului afectat.

Ce cauzeaza aceste simptome?

In conditiile persistentei dezechilibrului metabolic glucidic (hiperglicemie) nervul sufera o serie de modificari structurale in urma carora se produce edem (acumulare de apa in nerv). Pe de alta parte nervul traverseaza spatii inguste osteo-tendinoase (de exemplu tunelul tarsian), situate la nivelul gleznei sau genunchiului, ce nu sunt distensibile (Fig 4). “Umflarea” nervului in aceste spatii rigide creaza un fenomen de autostrangulare, de compresie cronica si distrugerea ireversibila a nervului.

Figura 5 a, b arata schematic mecanismul de distrugere a nervului. Astfel, figura (a), reprezinta imaginar un nerv (bustean) ce traverseaza un spatiu ingust, dar fluxul apei se pastreaza, adica nervul transmite impulsurile. In figura (b) fluxul apei este intrerupt datorita cresterii in dimensiune a nervului (busteanului), care blocheaza acum spatial devenit prea ingust, consecinta fiind  ca apa se acumuleaza in amonte. Aceasta bariera constrictiva produce anestezie, durere si in final gangrena diabetica.

Cum stiu daca am polineuropatie diabetica simetrica distala (PNDSD)?

Testare computerizata CASE IV (Computer Aided Sensory Evaluator) WR Medical Electronics & Co®:
Reprezinta un echipament modern, computerizat de diagnostic al PNDSD (Fig. 6. a,b).

Principiul de testare:
Sistemul emite unui numar de stimuli (vibratori sau termici) de diferite intensitati, aplicati pe suprafata tegumentului la piciorul simptomatic. Apoi pacientul este rugat sa confirme daca a simtit stimulul. Raspunsul pacientului este inregistrat si analizat de catre computer, ce stabileste gradul de neuropatie si indicatia tipului de tratament.

Testarea computerizata PSSDTM (Pressure Specified Sensory Device)
Cybernetic Research Laboratories, INC.
Reprezinta un sistem computerizat de masurare a functiei motorie si senzoriala a corpului omenesc (Fig. 7).

Principiul de testare:
Testarea senzoriala este o tehnică neinvazivă pentru evaluarea leziunilor nervilor periferici, prin masurarea pragului de presiune simtit in piele, intre doua puncte. Practic, la aplicarea unei presiuni la nivelul talpii piciorului o persoana poate percepe unul sau doua puncte, in functie de forta de apasare. Pacientii cu neuropatie diabetica au nevoie de o forta de apasare mai mare fata de o persoana fara neuropatie.

Care este tratamentul?

Tratamentul medical:
Simptomatologia PNDSD poate fi tratata medicamentos, la recomandarea unui medic specialist diabetolog. Daca tratamentul medicamentos nu este eficient sau efectele adverse sunt resimtite semnificativ, alternativa tratamentului este decompresia nervoasa chirurgicala.

Tratamentul chirurgical: Decompresia nervoasa
Principiul consta in desfiintarea factorului compresiv extern reprezentat de spatii anatomice osteo-tendinoase ce sunt traversate de nervii periferici edematiati. Evolutia post operatorie imediata este spectaculoasa in multe cazuri. Durerea dispare imediat postoperator, iar in timp senssibilitatea revine treptat, partial. In acest fel se poate preveni aparitia malului perforant, gangrenei si a amputatiei.

Concluzie
Decompresia nervoasa chirurgicala  schimba complet evolutia acestei boli, rezultatele previn cu un procent incurajator de peste 80 % amputatia.


Fig 6 a

Fig 6 b

Fig 7